O scoala din Arad a fost inchisa din cauza unui incendiu care a avariat centrala termica
Potrivit inspectorului scolar general al judetului Arad, Mirela Aldescu, scolile care au fost inchise saptamana trecuta din cauza frigului din clase au fost redeschise luni dimineata.
„Copiii au venit la cursuri, insa au mai fost probleme cu transportul, intarzieri fiind atat in randul elevilor, cat si al profesorilor”, a declarat Aldescu.
Totodata, o scoala a fost inchisa luni dimineata, respectiv cea din localitatea Sambateni, unde invata 210 copii.
„A fost un incendiu la sfarsitul saptamanii pornit de la horn si care a afectat centrala termica. Focul nu s-a extins pentru ca s-a intervenit rapid. Se incearca remedierea problemelor pentru a se relua cursurile de marti”, a afirmat Aldescu.
Sase scoli din judetul Arad au fost inchise pana luni, din cauza ca sistemele de incalzire pe care le au nu fac fata temperaturilor de pana la minus 20 de grade Celsius inregistrate, 2.200 de elevi fiind afectati.