O să fie mămică! Adelina Pestriţu şi Speak se pregătesc de marele eveniment
Până când vor avea proprii copii, doi la număr, o fată şi un băiat după cum declară Adelina, cei doi iubiţi capătă experienţă având grijă de copiii altora. Cât de curând, Ade şi Speak vor avea grijă de finuţa fostei prezentatoare TV, care va locui cu ei câteva zile bune.
„O să avem grijă de finuţa noastră. Va veni la noi câteva zile pentru că mama ei este însărcinată şi urmează să nască în curând. Va avea un băieţel, pe care eu şi Ştefan îl vom boteza împreună”, ne-a declarat Adelina, care face deja pregătirile pentru marele eveniment.
Dacă în cazul finuţului ştia de acum câteva luni de botez, în cazul fetiţei, Ade a ajuns să fie naşă printr-o întâmplare absolut specială.
Pe micuţa Celia nu a vrut să o boteze nimeni până la vârsta de 3 ani pe motiv că mama ei crescuse la casa de copii şi nici un apropiat nu a vrut să se asocieze cu ea. Mama Celiei, Carmen, şi-a luat inima în dinţi şi i-a scris Adelinei pe Facebook, care, imediat ce a aflat de poveste, nu a stat pe gânduri şi a acceptat atât să boteze, cât şi sa organizeze petrecerea pentru micuţă. De atunci, bruneta o invită pe finuţa ei periodic în vizită şi are grijă să-i cumpere de fiecare dată hăinuţe şi dulciuri.
(G.N.)