O româncă stabilită în Belgia i-a ”înfiat” pe copiii bolnavi de cancer din Craiova!

Publicat: 08/11/2018 | 22:51

O româncă stabilită în Belgia reușește să îi convingă pe conaționalii noștri din afara țării să doneze bani pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer, internați la Craiova.  CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea ei emoționantă. (VEZI AICI: CUM A AJUNS MATERNITATEA DIN ARAD SĂ FIE RENOVATĂ DE…TEMPLIERI)

Datorită Danielei Bîciu, românii din diaspora se mobilizează și donează pentru Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova.  Craioveancă stabilită în Belgia, Daniela Bîciu a pornit o inițiativă pentru ajutorarea Secției II de Pediatrie, care deservește toată Oltenia. În cadrul secției se află și Compartimentul de Oncopediatrie. Care are nevoie de mobilier nou, dar și de aparatură medicală. 

Mama ei a murit de cancer în vară

Fondurile strânse de Daniela vor fi folosite la renovarea secției de oncopediatrie a Spitalului Județean Craiova

Daniela Bîciu s-a stabilit de 19 ani în Belgia. În urmă cu câteva luni, mama ei a murit de cancer, în România. După ce a văzut condiţiile în care sunt internaţi cei care suferă de această boală necruţătoare, Daniela şi-a propus să facă ceva pentru ei. (VEZI ȘI: POVESTEA PREOTULUI DORU NEMURITORU)

A început însă cu copiii. Şi-a propus să strângă bani ca să doteze cu mobilier şi aparatură medicală cele două secţii de pediatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Donaţiile se fac pe Facebook, unde tânăra şi-a propus să strângă, pentru început, 5.000 de euro.  (CITEȘTE AICI: ARE LAMBORGHINI ÎN GARAJ, DAR… STRĂBATE 10 MII KM SPRE DEŞERT CU O DACIE VECHE!)

Nedreptatea destinului

Fondurile strânse de Daniela ar urma să fie folosite pentru Spitalul Județean de Urgență Craiova

“În câteva zile este ziua mea de naștere. Aș fi recunoscătoare dacă simpatia dvs. ar lua o formă concretă, pentru a susține secția de oncopediatrie a Spitalului Județean din Craiova. Starea spitalelor din această țară este de nedescris, chiar și pentru adulți. Atunci când o astfel de boală îi lovește pe cei mai tineri, nedreptatea destinului este simțită de două ori”, este mesajul transmis de Daniela, pe rețeaua de socializare.  

“Este dificil să alegi pe cine să ajuți”

Pentru implicarea sa în societate, Daniela (dreapta) a fost premiată în Belgia

Daniela a explicat, că, potrivit statisticilor, 160.000 de copii din întreaga lume sunt afectați de cancer în fiecare an și aproximativ 90.000 dintre ei mor din cauza bolii.

“Este dificil să alegi pe cine să ajuți, peste tot sunt lipsuri flagrante. Am ales secția de oncopediatrie a Spitalului Județean din Craiova, cea mai mare din țară. Contez pe voi toți, pe generozitatea voastră, pentru a-i sprijini pe copiii care nu au altă vină decât că s-au născut într-o țară în care preocuparea pentru viața privată a persoanelor trece înaintea preocupării pentru generația de mâine”, a mai spus tânăra.  (NU RATA, AICI: LEGENDELE URBANE SUSŢIN CĂ… CE ASCUND TUNELURILE SECRETE DE SUB FOCŞANI: „NIMENI NU A MERS PÂNĂ LA CAPĂT…”)

Secția nu a mai fost modernizată din 1975

Secția 2 de pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Craiova, care deservește toată Oltenia, nu a mai fost modernizată din 1975.

“Printre aparaturile medicale absolut indispensabile în această secţie se număra o hotă mirobiologică cu flux laminar, special concepută pentru manipularea citostaticelor. Aceasta permite prepararea în siguranță a substanțelor cu potențial toxic și deci periculos pentru cei care le manevrează, asigurând cel mai înalt grad de protecție pentru pacient, personalul medical și mediul înconjurător”, a mai explicat Daniela. (NU RATA, AICI: EL E ”REGELE ALBINELOR”! NE-A DEZVĂLUIT CUM SĂ RECUNOȘTI MIEREA NATURALĂ ȘI…)

Pe lângă alte urgențe, sunt necesare 60 de paturi și lenjerii

Totodată, în secţie sunt necesare 50 de paturi (dintre care 21 mici) pentru internările în regim normal şi 10 paturi (trei mari şi șapte pediatrice) pentru secţia de reanimare.

“Nu există nici un separator de paturi, ceea ce pune problema intimităţii şi demnităţii pacienţilor. De asemenea, sunt necesare lenjerii de pat albe, pentru înlocuirea celor existente”, a mai spus tânăra. (VEZI AICI: EA ESTE ”DOAMNA CU CĂMARA”)

Expert în comunicare instituțională, Daniela-Livia Bîciu a fost consultant la Bruxelles, pentru proiecte în peste 50 de țări. A lucrat la Comisia Europeană, dar a fost și purtător de cuvânt la Națiunile Unite. A scris, de asemenea, pentru publicații importante ca Le Monde și Le Vif/L’Express. Pentru implicarea sa în societate, Daniela a fost distinsă cu titlul de Cavaler al Meritului Social al Regatului belgian.