O femeie din județul Suceava și-a scos la vânzare rochia de mireasă la un preț incredibil. Doritoarele care sunt interesate să cumpere articolul vestimentar trebuie să scoată din buzunar suma de 10 lei. Care este motivul pentru care a ales să pună un preț atât de mic, în rândurile de mai jos.
Pare ireal, însă femeia este decisă să ofere rochia de mireasă pe care a purtat-o în cea mai specială zi din viața ei, la un preț de doar 10 lei. Femeia a postat câteva fotografii cu articolul vestimentar pe un site de anunțuri, acolo unde a spus și care e motivul pentru care cere o sumă atât de mică.
Mai exact, femeia susține că rochia îi ocupă prea mult spațiu în șifonier, având în vedere că nu o mai poartă. Din acest motiv, românca a decis să o dea mai departe unei viitoare mirese, la un preț de numai 10 lei, care este negociabil, după cum mărturisește ea.
„Se oferă spre vânzare o rochie de mireasă. Motivul pentru care se vinde este că stă degeaba în șifonier. Prețul este negociabil”, se arată în descrierea anunțului.
Nu este primul caz de acest gen. Anul trecut, o femeie din Cluj a devenit virală pe internet, după ce a postat un anunț în care spunea că își vine rochia de mireasă la un preț de… 1leu. Și nu e doar atât. În preț erau incluse și accesorii pentru păr, ca bonus pentru viitoarea mireasă interesată de rochia respectivă.
„Rochiţa este mărimea s/m fiind tip corset. Ofer cercuri şi accesorii pentru păr. Pentru alte detalii vă stau la dispoziţie”, este mesajul transmis de femeia din Cluj.