O româncă stabilită în Marea Britanie îl caută cu disperare pe un bărbat cu care a flirtat într-un supermarket.
Povestea început când bărbatul a mers la același supermarket unde se afla Ana Palmer, din Devon, scrie Mirror. Femeia a povestit pe o rețea socială a schimbat doar câteva cuvinte cu tipul, înainte ca acesta să se urce în mașină și să plece. După ce a ieșit în parcarea supermarketului, bărbatul și-a scos masca și i-a mai zâmbit o dată.
Românca stabilită de 18 ani în Marea Britanie cere ajutor comunității pentru a-l găsi.
„Ia legătura cu mine și hai să vedem unde va duce asta”, i-a transmis femeia în postarea distribuită pe rețelele sociale.
„Cine și unde ești? Erai cu un Audi alb (în mod intenționat am stat mai mult să îmi pun cumpărăturile în portbagaj, tocmai pentru a te vedea mai bine) și ai glumit cu mine de parcă nu mai conta nimic, așa că eu bănuiesc că ești singur! Ia legătura cu mine și hai să vedem unde ne duce asta! Sper ca prima noastră întâlnire la Lidl să nu fie și singura”, a scris Ana Palmer.
Românca a detaliat că bărbatul avea circa 1,9 m înălțime, era în tricou și pantaloni scurți, dar era elegant și bine îngrijit.
„Nu e nicio presiune, putem doar să ne întâlnim la o cafea sau ceva de genul ăsta. Dacă ne vom cunoaște, unul dintre noi va trebui să renunțe la aparatul său de gătit orez, pentru că nu vom avea nevoie de două”, i-a mai transmis românca.