Femeia a ajuns pe mâna autorităţilor după ce victima a vrut să-şi vândă telefonul. Un coleg de clasă, interesat să cumpere aparatul, a fost cel care a descoperit filmuleţele indecente.
Mihaela Ioana Dima (40 de ani) din comuna prahoveană Vâlcăneşti a fost trimisă în judecată, în noiembrie 2017, de DIICOT Ploieşti, sub acuzaţiile de act sexual cu un minor şi pornografie infantilă. Dosarul s-a aflat pe rolul instanţei penale a Tribunalului Prahova care a decis să o condamne pe femeie la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, scrie adevarul.ro.
Ca pedeapsă suplimentară, mama incestuoasă a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Vâlcăneşti sau Centrul Cultural Vâlcăneşti pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, locul de prestare a muncii urmând să fi stabilit de Serviciul de Probaţiune Prahova, potrivit portalului instanţelor de judecată. Decizia Tribunalului Prahova a rămas definitivă, ea nefiind contestată la instanţa superioară nici de inculpată şi nici de procurori. Scenele fierbinţi dintre mamă şi fiică s-au petrecut în iarna anului 2016, conform procurorilor, iar în acea perioadă victima era minoră, abia împlinise 17 ani.
Se pare că mama rămăsese fără un loc de muncă, lipsa banilor fiind unul dintre motivele pentru care a fost nevoită să recurgă la astfel de afaceri obscure. Scenele au fost filmate cu telefonul mobil al fetei. Când aceasta a vrut să-şi vândă aparatul, unul dintre clienţii interesaţi, un coleg de clasă, a dat peste filmuleţele pornografice. Aşa au aflat procurorii DIICOT care au declanşat imediat o anchetă. Mihaela Ioana Dima a fost cercetată şi ulterior judecată în stare de libertate, perioadă în care a locuit împreună cu fiica sa.