O româncă de 28 de ani a dispărut în Sicilia! Familia Florentinei se teme de ce-i mai rău

Publicat: 21/10/2019 | 10:16

Femeia dispărută este mama unui copil, iar familia ei susține că nu ar fi avut niciun motiv să plece de-acasă. Autoritățile au declanșat operațiunile de căutare. 

Florentina este mama unui copil alături de care locuia în Catania şi pe care, spun rudele fetei, nu l-ar fi părăsit niciodată. Familia este disperată și cere autorităților să o găsească pe tânără. Se gândesc la ce e mai rău.

Tânăra parcă a intrat în pământ de două luni, dar rudele au tot asteptat-o sa se intoarca acasa. Acum, micuțul a fost încredințat bunicii, iar rudele și prietenii nu-și mai găsesc liniștea de când fata de 28 de ani s-a făcut nevăzută. Aceștia le-au furnizat carabinierilor o fotografie şi speră ca autorităţile să o găsească.

Presa italiană dezvăluie că, ultima dată, tânăra a fost văzută în timp ce își petrecea seara în oraș. De atunci, nimeni nu mai știe nimic de ea, iar varianta potrivit căreia Florentina ar fi dispărut de bunăvoie nu este luata in calcul de către apropiați.

Acestia sunt siguri ca tanara nu ar fi fost în stare să-și părăsească propriul copil pe care il iubeste enorm. Oricine are informații despre Florentina este rugat să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la numărul de telefon 112.

Ministerul Afacerilor Externe este in legatura permanenta cu consulatul Romaniei in Catania in acest caz.