O româncă plecată în vacanță în Grecia a avut parte de o surpriză neașteptată în momentul în care a descoperit ce se afla pe mașina sa. Deși situația a fost destul de amuzantă, lucrurile s-au complicat în momentul în care plafonul autovehiculului a avut de suferit.
Întâmplările amuzante sunt la ordinea zilei, tocmai de aceea este important să știi cum să le tratezi în momentul în care acestea apar. O româncă a avut parte de surpriza vieții sale în momentul în care a văzut ce se află pe mașina sa, precum și ce daune a putut să provoace.
CITEȘTE ȘI: CUTREMUR MAJOR ÎN GRECIA! ROMÂNII, PANICAŢI DE SEISM: „NE-A TREZIT DIN SOMN”
Grecia a atras și în acest an o mulțime de turiști români, tocmai de aceea, din ce în ce mai multe persoane postează tot felul de întâmplări amuzante sau mai puțin amuzante pe grupurile de Facebook destinate noilor sau vechilor vizitatori. De această dată, însă, lucrurile au fost amuzante până în punctul în care s-au lăsat cu daune materiale.
Românca își începe povestea cu un sfat pentru toți cei care aleg să plece în vacanță cu mașina. În unele zone există animale domestice, care tind să se apropie mult prea mult și pot cauza daune grave mașinilor. În cazul de față, turista a avut de-a face cu o capră, care s-a urcat pe mașină pentru a ajunge la frunzele copacilor.
„Bună seara, tuturor! Mare grijă unde vă parcați mașină. Noi am pățit-o azi. Am parcat-o la umbra unui măslin, iar o capră s-a cocoțat pe plafon pentru a-și face poftele”, a scris turista româncă pe Facebook.
Părerile despre incident au fost împărțite, unele persoane fiind de părere că românca este cea vinovată pentru ce s-a întâmplat, în timp ce altele fiind amuzate peste măsură. Se pare că nu ar fi pentru prima dată când caprele din Grecia le cauzează probleme românilor, iar o altă turistă româncă a explicat despre ce a fost vorba.
„Vă înțeleg perfect. Nouă ne-a sărit în parbriz în mers. Și bineînțeles, spart și oglindă ruptă. S-a rostogolit după stâncă, în serpentină și nu a avut nimic, s-a ridicat și a fugit… Ce proțap merita”, a susținut o altă turistă.