Caz halucinant la Mănăstirea Piatra Craiului, din județul Cluj. O femeie a furat „cutia milei” din lăcașul de cult. Câți bani a găsit înauntru, de fapt?
Duminica trecută, pe data de 14 ianuarie 2024, o femeie din județul Sălaj a crezut că va da lovitura. Femeia este suspecta principală a unui jaf care a avut loc la Mănăstirea Piatra Craiului. Lăcașul de cult se află în comuna Negreni, județul Cluj.
Se pare că femeia a plecat din biserică având în posesie cutia de donații. Se pare că individa nu a acționat singură. Potrivit polițiștilor, suspecta a plecat de la locul faptei cu „cutia milei”, împărțind „prada” cu un complice. Mai exact, este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 de ani care o aștepta într-o mașină parcată lângă mânăstire.
„Polițiștii din Huedin au fost sesizați, la data de 14 ianuarie, în jurul orei 12:00, de către un reprezentat al Mănăstirii Piatra Craiului din comuna Negreni, despre faptul că o femeie ar fi sustras o cutie destinată colectării banilor”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Se pare că hoața s-a urcat mai apoi în mașina unui bărbat, căruia i-ar fi dat o parte din sumă. Potrivit informațiilor, se pare că în cutia de donații se afla suma de 600 de lei. Cei doi inculpați au fost prinși de oamenii legii, iar suma furată a fost restituită integral Mânăstirii.
„Femeia s-ar fi urcat în autovehiculul unui bărbat de 33 de ani, care avea cunoștință despre fapta comisă de femeie, împărțind suma de bani sustrasă. Prejudiciul în valoare de 600 de lei a fost recuperat integral. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și tăinuire”, a mai transmis IPJ Cluj.