Au trecut aproape două săptămâni de când rudele unei românce care lucra în Italia nu mai știu nimic despre ea! Codruța plecase la cumpărături, însă nu s-a mai întors acasă.
Anunțul de dispariție a apărut pe site-ul italian Chi l’ha visto? Pe 20 mai, românca a plecat la cumpărături şi nu s-a mai întors.
Femeia şi-a lăsat telefonul acasă, dar avea portofelul asupra ei în momentul dispariţiei.
Cine poate oferi detalii despre acest caz este rugat să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie.
Semnalmentele femeii sunt înălţime aproximativ 1.60 m, circa 75 de kg, constituție robustă, ochi albaștri, păr cărunt tuns scurt, faţa rotundă, ten deschis.
Autorităţile italiene se tem că românca este în mare pericol.