O recunoşti? Fetiţa din imagine este acum una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi
Recent, în mediul online, a devenit virală o fotografie alb-negru în care apare o fetiță foarte frumoasă. Ochii mari și albaștri, obrajii bucălați, părul cârlionțat și rochița cu buline i-au cucerit pe internauți, însă puțini știu că fetița din fotografie este una dintre cele mai mari artiste ale României. Tu ai recunoscut-o?
Ei bine, fetița din fotografia despre care vorbim a ajuns acum la vârsta de 80 de ani și este apreciată de români. Mai bine de șase decenii le-a petrecut pe scenă și este supranumită „Pasărea Măiastră” a șlagărelor românești. Ți-ai dat seama despre cine este vorba?
Cine este fetița din imagine
Deși mulți nu au recunoscut fetița din imagine, vocea ei le este cu siguranță cunoscută căci vorbim despre Margareta Pâslaru. Aceasta este una dintre marile cântărețe ale României, iar pentru ani buni i-a încântat pe români cu vocea sa. Ea este considerată una dintre cele mai bune voci din Epoca de Aur.
Margareta Pâslaru a venit pe lume în data de 9 iulie 1943 și de la o vârstă fragedă și-a descoperit talentul artistic. Aceasta a urmat lecţii de harpă, balet, pian şi pictură, iar la patru ani deja urca pentru prima oară pe scenă, interpretând rolul copilului din „Madame Butterfly” de Puccini, la Opera Naţională.
Artista și-a trăit copilăria în casa bunicilor, din cartierul Floreasca. Iar locul preferat al acesteia era chiar atelierul bunicului său, sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad. Deși casa în care a copilărit nu mai există, Margareta Pâslaru a păstra vie amintirea acesteia și a transpus-o în cartea sa -„Eu și timpul. Viață, vocație, viziune”.
„Decorul în care am zburdat în primii ani de viață a fost atelierul bunicului meu, sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad, profesor la Liceul Lazăr, membru al Fondului Plastic. Casa uriașă în care am copilărit avea fiecare încăpere tapetată diferit, cu gust, în tonuri închise, arabescuri patinate în aur vechi. Dormitoarele și baia cochetă erau la etaj, iar sufrageria, salonul și restul gospodăriei, la parter.
Clădirea era dominată de atelierul imens, cu geamuri uriașe, formate din numeroase carouri, ca o tablă de șah, înalt cât două etaje: avea și o trapă la subsol, unde lutul prețios era păstrat la o temperatură constantă și la umezeală continuă.
Dormitorul elegant de la etaj era tapetat cu frunze palmate în relief, închise la culoare și pastelate în bronz, astfel încât lumina le făcea reale, îți venea să le desprinzi din perete”, spune Margareta Pâslaru, în cartea sa.
Margareta Pâslaru nu dorește să apară la TV
Așa cum spuneam, Margareta Pâslaru și-a petrecut aproape toată viața în atenția publicului, însă acum preferă să se țină departe de ochiul iscoditor al acestui. Ajunsă la vârsta de 80 de ani, artista evită să apară la televizor sau în podcasturi. A explicat și care este, de fapt, motivul pentru care face asta.
„Le mulțumesc mult celor care m-au invitat și, în același timp, îi rog să mă ierte dacă nu am dat curs invitațiilor. Înțeleg formatul obligatoriu, discuții pe canapea, despre trecut. Din punctul meu de vedere, energia și imaginația mă îndeamnă să vorbesc despre lucrul zilnic, despre idei, compoziții, texte cu tematici aparte, crearea costumelor, producții muzicale, coregrafie expresivă, nu neapărat despre trecutul glorios. Nu repeți un succes, ci evoluezi la alt nivel, adecvat vârstei”, a declarat Margareta Pâslaru, în cadrul unui interviu.