O realizatoare TV din Romania a marturisit ca a trecut prin clipe de cosmar, dupa ce a apelat la serviciile unui mefic ginecolog.
Realizatoarea TV nu a dorit sa-si declare identitatea si a folosit numeme de Lorena pentru a ramane sub protectia anonimatului. Femeia povesteste ca a fost la un control ginecologic, iar medicul a urcat-o pe masa si i-a facut un chiuretaj, spunandu-i ca are o rana care trebuie cauterizata.
„Am găsit un cabinet la această adresă şi am fost acolo la un control pentru că aveam dureri. M-a urcat pe masă şi mi-a spus că am o rană de la un control anterior care trebuie cauterizată. Mi-a spus că durează vreo 10 minute şi o să fie bine, dar nu am semnat niciun act pentru vreo intervenţie întrucât nu ştiam exact ce urmează să facă. Apoi am simţit nişte dureri foarte mari, am început să ţip şi i-am spus să mă lase să mă dau jos de pe masă. Doctorul a început să urle la mine să tac din gură şi a bruscat-o şi pe prietena mea, care a încercat să îl oprească. Am văzut că sunt plină de sânge şi am tot ţipat: «Chemaţi poliţia! Mă omoară!» până am rămas inconştientă”, a mărturisit Lorena, pentru Ring.
După scena de groaza, victima a fost dusa cu ambulanta la Spitalul Universitar de Urgenta, unde medicii au reusit sa ii salveze viata in ultimele clipe. „Când a ajuns acolo, doctorii au început să se agite, să ţipe că are hemoragie. Nu ştiu ce chiuretaj i-a făcut acel doctor, că a nenorocit-o. A fost un caz destul de grav pentru că a pierdut foarte mult sânge”, a declarat asistenta care i-a fost alături în sala de operaţie.
Ionut Chiperi