Publicaţia americană National Enquirer a recunoscut că a plătit un fost model al revistei Playboy pentru a o împiedica să declare public faptul că înainte de alegerile din 2016 a avut o aventură cu preşedintele SUA, Donald Trump, au anunţat miercuri procurorii federali, relatează Reuters.
Procurorii federali din New York au declarat, miercuri, că American Media Inc. ca parte a unui acord de cooperare cu procurorii și pentru a evita acuzațiile, a recunoscut că a efectuat o plată de 150.000 de dolari lui Karen McDougal „în concert” cu mai mulţi membri ai campaniei prezidențiale a lui Trump.
Directorul executiv al publicaţiei David Pecker s-a întâlnit cu fostul avocat personal al lui Trump, Michael Cohen, și cu cel puțin un alt membru al campaniei în august 2015 și s-a oferit să furzizeze povestiri negative despre relațiile lui Trump cu femeile prin cumpărarea drepturilor asupra acestor povestiri, potrivit unui document făcut public de către procurori.
Admiterea AMI poate sprijini declarațiile făcute de Cohen, care a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare pentru rolul său în efectuarea acestor plăți, că au fost făcute pentru a influența alegerile, încălcând legea privind finanțarea campaniei, au spus experții juridici.
Legea federală impune ca orice contribuție de campanie să fie dezvăluită, iar o donație individuală să nu depășească 2.700 de dolari.
Trump și avocații săi au susținut că plățile aveau legătură cu o chestiune personală fără legătură cu alegerile.
Acuzațiile pentru care a fost condamnat Cohen includ încălcări ale legii privind finanțare campaniilor electorale, legate de negocierea plăților către McDougal și o altă femeie, starul de film pentru adulți Stormy Daniels. Cohen a spus că ambele plăți au fost dirijate de Trump.