O provocare i-a adus o amendă de 4000 de lei! De ce a sunat o femeie la 112 și i-a pus pe jar pe polițiștii din Mehedinți
O femeie a reușit să pună pe jar polițiștii din Mehedinți, în cursul serii de duminică, 26 martie 2023. Aceasta a apelat numărul poliției și a mărturisit operatorilor că ar fi sechestrată și amenințată cu moartea. La fața locului s-au deplasat autoritățile. Iată mai jos, în articol, ce au descoperit oamenii legii și care a fost motivul real pentru care femeia a fost amendată cu suma de 4000 de lei.
În cursul serii de duminică, 26 martie 2023, o femeie a efectuat un apel la poliție. Aceasta a mărturisit operatorilor că s-ar afla în pericol, fiind sechestrată și amenințată cu moartea. Apoi, după ce femeia a efectuat apelul respectiv, telefonul a rămas închis. Oamenii legii au pornit imediat spre locație.
O provocare i-a adus o amendă usturătoare
Oamenii legii din cadrul Poliției orașului Baia de Aramă s-au prezentat la locul în care a fost efectuat apelul, după ce telefonul a fost localizat. Odată ajunși la locuința respectivă, polițiștii au descoperit șase persoane, printre care și o femeie în vârstă de 34 de ani din comuna Telești, județul Gorj, chiar cea care a efectuat apelul pentru a fi ajutată.
În realitate, însă, apelul s-a dovedit a fi fals. Femeia în vârstă de 34 de ani a acceptat provocarea de a suna la poliție, de pe telefonul unei alte persoane, și de a spune că se află sechestrată și amenințată cu moartea. Pentru acest gest, femeia a fost amendată cu suma de 4000 de lei.
Cetățenii nu trebuie să apeleze numărul de urgență 112, în condițiile în care nu se află în pericol. În caz contrar, un astfel de comportament va atrage sancțiuni.
„De asemenea, vă aducem la cunoștință că alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție se sancționează cu amendă de la 2000 lei la 4000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității.
Săvârșirea din nou a contravenției în interval de 1 an de la aplicarea sancțiunii se sancționează cu amendă de la 4000 de lei la 8000 de lei sau cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activități în folosul comunității”, transmit polițiștii, arată antena3.ro.
Sursă foto: colaj Pixabay