O tanara in varsta de 29 de ani, care a incasat in ultimii ani amenzi in valoare de 500.000 de lei pentru prostitutie, a fost gasita moarta, vineri, intr-un canal din zona garii Iasi, anchetatorii sustinand ca femeia ar fi fost strangulata cu o curea.
Cadavrul tinerei a fost descoperit de o echipa de muncitori care lucrau la o constructie din zona Garii Iasi, acestia anuntand imediat Politia.
Potrivit adjunctului Politiei judetului Iasi, comisarul-sef Marin Moscalu, tanara ucisa este Loredana Giumurtu, de 29 de ani, fiind cunoscuta drept prostituata cu cele mai multe amenzi incasate in ultimii ani la Iasi, femeia datorand bugetului local peste 500.000 de lei.
Anchetatorii sustin ca, cel mai probabil, tanara a fost strangulata cu o curea, apoi a fost aruncata intr-un canal de pe strada Saulescu, din apropierea garii din Iasi.