Examenul de Titularizare se dovedește a fi un adevărat coșmar pentru mulți dascăli. Mai sunt doar câteva zile până la începerea anului școlar, însă deficitul de cadre didactice rămâne o problemă care pune pe jar Ministerul Educației. În mediul rural, situația este dramatică, fiindcă profesorii calificați nu vor să lucreze la țară, copiii rămânând, astfel, fără șansa de a învăța carte.
Numai în județul Botoșani, spre exemplu, este nevoie de 700 de profesori, iar Inspectoratul școlar face eforturi pentru a ocupa posturile. Însă candidații sunt, cei mai mulți, necalificați. La ultima ședință organizată de Inspectorat s-au prezentat numai 200 de candidați. Necalificați.
”Avem posturi, dar nu avem cadre didactice cărora să le dăm aceste posturi”, a declarat pentru știrile PRO TV Gabriel Hârtie, inspector şcolar general ISJ Botoşani.
Există profesori care predau de mulți ani, însă nu au reușit să treacă examenul de titularizare. Este cazul unei doamne care nu a obținut notă de trecere chiar dacă a încercat timp de 10 ani să obțină titularizarea.
“Aţi dat examen?
Da.
Aţi luat?
Nu.
Aţi mai predat înainte?
Da.
Ce?
Educaţie fizică şi învăţător.
Şi acum ce aţi vrea să predaţi?
La fel.
Aveţi şanse?
Nu ştiu. Aştept până ce se termină şedinţa.
Ce notă aţi luat acum?
Nu mai spun…. 2,20.
Nu v-aţi pregătit? Nu.”
Ședințele speciale organizate de Inspectoratul școlar Botoșani vor continua și în zilele următoare, în speranța că măcar posturile vacante vor fi ocupate, însă perspectiva este departe de a fi optimistă.