O prezentatoare TV din România susţine că a primit trei facturi la gaze într-o singură lună. Aprape 2.000 de lei are de plătit. Asta deși la adresa respectivă nu a stat decât șase zile. „Merit chestia asta pentru că trăiesc în România”, a spus ea.
„Pe data de 29 decembrie s-a emis factura în valoare de 814 lei cu termen scadent 28 ianuarie. O factură corectă, pentru că indexul autocitit îl trimit între 23 și 27. Incorectă dacă stăm să ne gândim că în luna decembrie, la adresa de facturare, eu am locuit 6 zile”, a mai zis femeia.
Despre ce prezentatoare TV de la Antenă este vorba, pe B1tv.ro.
Recent, Oana Roman a povestit că a primit o factură de aproape 1.500 de lei la gaze, pentru luna decembrie, dublu față de aceeași perioadă din anii trecuți.
„M-am trezit că ei mi-au schimbat contractul şi au dublat preţul”, a mai spus Oana Roman.