O prezentatoare de știri din România a mărturisit că este infectată cu noul coronavirus, deși s-a vaccinat împotriva virusului. Se simte bine, însă planurile pe care le avea i-au fost date peste cap.
Maria Coman, prezentatoarea de la Antena 3, a mărturisit că s-a infectat cu noul coronavirus, deși s-a vaccinat împotriva acestui virus. Se simte bine, iar planurile de vacanță pe care le avea nu le mai poate duce la îndeplinire. Și-a dat seama că este infectată cu noul coronavirus în momentul în care și-a amintit că nu a simțit mirosul de floricele când a mers la un film. Apoi, nu a simțit mirosul de pepene. Atunci, aceasta a făcut un test rapid care i-a ieșit negativ, apoi cel PCR i-a ieșit pozitiv.
”Am ratat liniștită, ca mulți alții, primele 3 valuri de pandemie, dar nu avea cum să fie atât de simplu încât să îl ratez și pe al patrulea. Dar, să o luăm cu începutul. A venit și vaccinul, m-am și vaccinat, a mai trecut niște timp, a trecut și vârful crizei, părea că în sfârșit e o perioadă bună, așa că m-am apucat de cumpărat bilete de avion și planificat diverse.
Cum concedii prea multe nu sunt pe timpul verii, m-am înghesuit cât am putut prin weekenduri, cu o singură excepție (pe lângă Grecia, care a rămas cum am stabilit mai sus), un week-end prelungit la Paris.
De plecat trebuia să plecăm joi, adică poimâine. Pe weather zicea cam 22 de grade și ploaie, mi-am notat să îmi iau umbrela, pentru că de obicei când îmi iau umbrela nu plouă. Și deja speram că o să îmi găsesc și un parfum nou și că, oricum, dacă nu îmi găsesc, măcar testez ce a mai apărut.
Și, cum mă gândeam eu așa la parfumuri, am avut un flashback. Că tocmai fusesem la film și nu am simțit miros de floricele. Că n-am simțit mirosul de la cremă după duș. Că menta din curte n-a avut niciun miros.
Că am luat pepeni și chiar m-am gândit “ia uite, frate, ce diferență față de ăia din Grecia, n-au niciun miros!” Zbang-zbang, revelație. Îmi fac test rapid, iese negativ. Dar zic să mă duc totuși a doua zi la PCR, care, evident, cum credeți, iese pozitiv. All in all, aveți grijă, valul patru e deja aici. Eu sper să îmi recapăt mirosul și să fie doar asta și să-mi cresc numărul de anticorpi. Pe principiul tot răul spre bine, aia e”, este mesajul scris de Maria Coman, arată antena3.ro.
Sursă foto: Captură video Youtube