O poștăriță din Maramureș a furat peste 300.000 de lei din banii de alocații și de pensii ai locuitorilor din comuna Oncești
O femeie de 48 de nai din comuna Oncești, județul Maramureș, a furat în cursul anului 2022 sume de bani reprezentând pensii și alocații de la mai multe persoane de pe raza aceleiași localități.
Joi, 28 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, s-au autosesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută și pedepsită de art. 295 Cod Penal.
Poștărița care a furat din banii de pensii și alocații
Polițiștii au făcut mai multe verificări, iar în urma acestora au constatat faptul că poștărița și-a însușit în cursul anului 2022, sume de bani reprezentând pensii și alocații de la mai multe persoane de pe raza comunei Oncești.
Femeia nu s-ar fi oprit aici. Ea ar fi încasat și facturile pentru energie electrică, dar nu ar fi virat sumele în conturile societății de furnizare a energiei electrice.
A furat, dar s-a și împrumutat de bani
Poștărița nu doar a furat din banii localnicilor, dar s-a și împrumutat de la aceștia. Femeia le-a promis că le va înapoia banii în câteva zile. Suma totală dispărută ar fi de peste 300.000 de lei.
Informațiile nu au fost confirmate oficial, însă administrația publică locală din Oncești a recunoscut indirect că așa este, prin postarea a două anunțuri în care chemau oamenii să își ridice banii de la 3 angajați ai Poștei Române veniți special din Baia Mare pentru a-i împărți.
”Este adevărat, la Oncești avem o agentă care ne-a prejudiciat cu 258.000 lei.
Prima reclamație am primit-o pe 22 iulie, moment în care am început cercetările interne.
Între timp, noi am achitat clienților noștri toate pensiile și alocațiile, urmând să ne recuperăm prejudiciul de la doamnă.
Se va finaliza cercetarea în zilele următoare și vom face și o plângere penală.
De menționat, de asemenea, că până la încheierea cercetării, doamna nu mai distribuie pensii, alocații.
De luni, atunci când începe distribuția pensiilor pentru luna în curs, preiau colegii de la Sighet și vor achita ei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poștei Române.
VEZI ȘI: ROMÂN, DAT ÎN URMĂRIRE ÎN AUSTRIA. BĂRBATUL A FURAT 7.000 DE EURO DIN CASA UNOR BĂTRÂNI