O polițistă a fost filmată în timp ce lovea cu piciorul în cap un bărbat. Totul s-a întâmplat pe Autostrada Soarelui
Un șofer care se deplasa cu autoturismul pe Autostrada Soarelui nu a vrut să oprească la semnalul polițiștilor de la Rutieră, iar totul s-a transformat într-o scenă reprobabilă. E drept că respectivul conducător auto ar fi trebuit să oprească mașina, însă reacția polițistei a fost una care a ridicat numeroase semne de întrebare.
Motivul pentru care conducătorul auto – în vârstă de 26 de ani – nu a vrut să oprească este acela că nu deținea… permis de conducere, încercând să se îndepărteze de polițiști, numai că a fost blocat după ce a parcurs câțiva kilometri. În momentul în care polițiștii au vrut să-i pună cătușele, acesta ar fi încercat să îi muște – din informațiile furnizate de a1.ro ar fi infectat cu HIV -, iar polițista a reacționat. Tânărul a fost arestat, preventiv, pentru 30 de zile.
Filmarea difuzată în mediul online a stârnit reacții diverse, mulți internauți acuzându-i pe polițiști de brutalitate, însă – din acest punct de vedere – totul este interpretabil aceștia apărându-se și susținând că tânărul lovit are și probleme psihice. Deocamdată, reprezentanții Poliției nu au comentat acest incident.