O petrecere cu aproape 200 de persoane a fost oprită de polițiști la Cluj-Napoca. Sancțiuni de peste 100.000 de lei aplicate
Un eveniment privat la care participau aproximativ 200 de persoane a fost întrerupt de poliţiştii clujeni duminică. Autoritățile au aplicat 50 de sancţiuni, în valoare de peste 100.000 de lei, informează Agerpres.
Poliţiştii clujeni au fost sesizaţi pe 24 ianuarie, în jurul orei 00.10, cu privire la faptul că în incinta unui complex de pe raza municipiului se desfăşoară o petrecere privată la care participă un număr mare de persoane.
„În incinta complexului, poliţiştii au identificat aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere, existând aparate de sonorizare special destinate organizării unor astfel de evenimente. Până în acest moment au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de aproximativ 100.000 de lei”, transmite IPJ Cluj.
Poliţiştii au întocmit şi un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au organizat evenimentul şi stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.