O persoană a murit după ce a fost împușcată într-o biserică din statul Nevada din Statele Unite

De: Cancan
Publicat: 23/07/2018 | 18:03

O persoană a murit și alta a fost rănită după ce un bărbat a deschis focul duminică într-o Biserică Mormonă din statul Nevada, în Statele Unite, relatează CNN. John K. O’Connor, membru al bisericii și autorul atacului, a fost reținut la câteva ore după incident, au declarat reprezentanții departamentului de poliție din orașul Fallon.

Atacatorul a plecat acasă după atac și s-a predat ulterior polițiștilor care i-au înconjurat casa. „Este prea devreme să înțelegem motivul atacului, dar momentan nu pare să fi fost direcționat către biserică, ci către victimă”, au adăugat polițiștii.

A doua victimă a atacului a fost transportată la spital și se află în stare bună. Cel puțin 50 de persoane se aflau în biserică în momentul atacului. Senatorii din Nevada și-au transmis condoleanțele prin intermediul unor mesaje pe Twitter.

Sunt profund întristat de actul acesta de violenșă fără sens în orașul Fallon. Suntem în contact cu primarul Tedforf și alți oficiali locali”, a declarat senatorul republican Dean Heller.

Devastat de vestea teribilă primită din Fallon. Mulțumesc persoanelor care au ajutat la fața locului. Violența armată trebuie să înceteze în această țară”, a declarat senatorul democrat Catherine Masto.