O patroană din Italia, Daniela, este dispusă să facă orice pentru ca Denisa Manelista să fie salvată. Aceasta a anunţat că îi va dona şi o parte din ficatul ei Denisei Manelista dacă artista are nevoie de acest lucru.
„A cântat pe 4 martie pentru prima dată. Era foarte energică, veselă, nu s-a văzut nimic. Am fost foarte încântaţi, tocmai de aia am invitat-o pe 8 aprilie la ziua mea. Am vorbit cu impresarul ei, Liviu, am dat un avans, nu e vorba de asta. Eu vreau să o ajut şi nu reuşesc să dau de ea. Cu câteva zile înainte m-a sunat Liviu şi mi-a zis că nu poate să vină că are probleme de sănătate. Mi-a zis că e internată în spital. Nu m-am gândit că ea mi-ar face o escrocherie, dar mă gândeam că poate îmi face o glumă. Poate un moment m-am gândit la altceva. Eu şi invitaţii am aşteptat toată noaptea să vină. Credeam că e o glumă. L-am mai sunat pe impresar, dar nu mi-a mai răspuns la telefon. Am venit aici pentru că vreau să o ajut. Nu pot să dau de ea. Îi donez chiar şi o parte din ficat. Eu sunt sănătoasă, nu am avut probleme. Vreau să o iau cu mine în Italia. M-am rugat pentru ea”, a declarat Daniela la un post TV.
Liviu Guţă, care a venit cu patroana din Italia în studio, a vorbit şi el despre starea de sănătate a artistei. „Eu am sunat-o pe Denisa pe numărul ei personal, dar mi-a dat ocupat. L-am întrebat pe Florin Peşte cum se simte Denisa. El mi-a zis că Marian, un prieten de-al nostru, avea cancer, era pe ducă şi s-a vindecat singur cu un tratament naturist. Am înţeles că Marian se ocupă de ea şi că începe să se vindece. Mi-a spus că e foarte slabă. Mi-a confirmat că urmează un tratament homeopat, mi-a zis ce are exact, dar nu mai ţin minte. Cancer, ceva de genul. Denisa nu poate posta nici pe internet pentru că este foarte slăbită. Dacă ea a spus că se simte mai bine, asta înseamnă că aşa e”, a spus Liviu Guţă.