Transferul primilor pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2, aflaţi în stare critică, în Ungaria, a început joi. În cele 2 zile au fost transferaţi 21 pacienţi, conform Ministerului Sănătăţii. Din nefericire, o pacientă nu a rezistat transferului.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în cele 2 zile au fost transferaţi 21 pacienţi. Din nefericire, o pacientă a decedat în timpul transferului. În centrele universitare din Szeged şi Debrecen se află 20 pacienţi internaţi. Astăzi vor mai fi transferaţi alţi 5 pacienţi la Szeged din zona de vest a ţării. În spitalele din Ungaria a fost trimis personal medical din România, care ţine legătura cu familiile pacienţilor transferaţi, scrie Aleph News.
Primii pacienţi aflaţi în stare critică au fost transferaţi în Ungaria încă de joi. Iniţial, era vorba de 10 bolnavi, 8 internaţi la Bucureşti şi 2 la Timişoara. Ministrul interimar al Sănătăţii Cseke Atila a anunţat apoi că au fost transferaţi în Ungaria doar 8 dintre cei 10 pacienţi programaţi. Ministrul a anunţat că un pacient a decedat, iar un altul nu era într-o stare bună.
Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.445.714 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.468 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.231.401 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.239 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 236 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 41.482 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.10.2021 (10:00) – 16.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 352 decese (194 bărbați și 158 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 352 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 la categoria de vârstă 10-19 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 12 la categoria de vârstă 40-49 ani, 27 la categoria de vârstă 50-59 ani, 82 la categoria de vârstă 60-69 ani, 113 la categoria de vârstă 70-79 ani și 111 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Sursă foto: Arhivă Cancan