Deputatul Remus Cernea, cel care sustine legiferarea parteneriatului civil intre persoanele de acelasi sex, dar si legalizarea prostitutiei, crede ca o parte din incasarile rezultate in urma acestei activitati ar putea fi directionate catre biserica.
Remus Cernea a avut in ultimul timp mai multe propuneri care au starnit controverse, fiind criticat chiar de catre unii dintre colegii sai din politica. Insa deputatul isi vede de treaba si merge mai departe. “Am declarat ca sunt de acord cu legiferarea prostitutiei, si cred ca, un procent din incasari ar trebui sa fie directionat catre biserica. Asta in cazul in care prostitutia va fi legiferata. Stiu ca unii nu or sa fie de acord, insa asta este parerea mea. Nu cu urlete si cu tipete facem treaba. Ar trebui sa facem o discutie pe aceasta tema, toata lumea sa-si spuna parerea, iar la final sa fie luata cea mai buna decizie”, a declarat Cernea.
Politicianul declara in urma cu doua luni ca si prostituatele ar trebui sa aiba anumite drepturi. “Cred ca ar trebui sa existe o legislatie care sa acorde lucratorilor sexuali anumite drepturi. Sunt de acord cu o lege care sa permita practicarea acestei activitati”, spunea Cernea. Deputatul afirma ca sunt situatii in care persoanele care se prostitueaza, indiferent ca sunt femei sau barbati, pot fi victimele unor abuzuri. “Prostitutia este acum ilegala, iar daca li se intampla ceva nu pot apela la autoritati. Si din aceasta cauza aceasta meserie trebuie sa fie legalizata”, crede el. (B.G.)