O nouă metodă de înșelătorie! Dacă ai primit acest mesaj/e-mail, ai mare grijă, e fals

Publicat: 10/09/2021 | 12:53
sursa FOTO: pixabay

Poliția Română avertizează cu privire la o nouă metodă de înșelătorie, care circulă prin intermediul mijloacelor de comunicare.

Atacurile cibernetice, fraudele și înșelătoriile în mediul online, prin SMS sau telefonic sunt din ce în ce mai întâlnite în ultima vreme. Reprezentanții Poliției Române au spus că tot mai mulți români au început să primească mesaje în care li se cer să-și divulge datele personale.

Potrivit autorităților, în cazul în care vă lăsați purtați de curiozitate și urmați toți pașii care vă sunt indicați, riscați să fiți înșelat. Cu aceste mail-uri, victimele sunt adesea conduse pe un site fals, unde riscă să rămână fără bani în cont după ce divulgă date bancare.

„Ați primit și dumneavoastră acest mesaj/mail? Sperăm că NU ați dat curs „invitației neobișnuite” de a vă introduce datele personale pe platforma respectivă. La o citire atentă a mesajului, remarcăm forma textului și încercăm să nu cădem „pradă” acestor atacuri de tip #phishing. Mai mult, vă rugăm să discutați cu bunicii sau persoanele dragi, care pot fi vulnerabile în fața acestor situații.

Verificați cu atenție adresa expeditorului, adresa site-ului pe care ar urma să introduceți date personale și asigurați-vă că sunteți pe site-ul oficial, iar cererea este una legitimă. Vă invităm să trimiteți acest mesaj tuturor persoanelor vulnerabile!”, transmite Poliția Română, într-o postare pe pagina de Facebook.