O nava s-a scufundat si alte 18 au fost duse in aval 300 de metri, dupa ce un pod de gheata de pe Dunare, in zona localitatii Calarasi, s-a rupt.
Podul de gheata se afla pe bratul Borcea, in jurul kilometrului 340. Sloiurile formate au impins navele care nu erau bine ancorate, printre care si doua feriboturi fara echipaj la bord, intr-un ponton al APDRP Giurgiu.
„Avem cateva barje care sunt rupte din convoaie si sunt in deriva. Avem un vas pe care-l consideram scufundat pentru ca s-a pierdut contactul vizual, fiind parasit azi-noapte de echipaj. Avem o nava care este avariata, in sensul ca e apa si este inclinata in momentul acesta”, a declarat Emil Musat, prefectul judetului Calarasi.
„Nu este un pod de gheata care sa fie doar pe Dunarea calaraseana. Este pur si simplu de la un capat la altul pod de gheata”, a precizat prefectul.