O mașină cu trei persoane a căzut în Olt! O fetiță a fost salvată, dar părinții ei nu au reușit să scape
O mașină în care se aflau doi adulți și o minoră de 13 ani a căzut, diminică dimineață (1 aprilie), în râul Olt. Șoferul a pierdut controlul volanului pe DN7, în apropierea localității Brezoi. Fata a fost salvată și va fi preluată de un elicopter SMURD. În schimb, părinții ei nu au reușit să iasă din autoturism.
UPDATE 14:00 Scafandrii i-au găsit pe cei doi oameni care au căzut cu maşina în Olt și care erau dați dispăruți. Din nefericire, a fost mult prea târziu. Fata celor doi, o copilă de 13 ani, se afla şi ea în maşină, dar a fost salvată de un martor al accidentului.
Poliştiştii din Vâlcea au anunţat, duminică dimineaţă, că un grav accident rutier a avut loc pe DN 7, Valea Oltului, în apropierea oraşului Brezoi.
Scafandrii încearcă să-i găsească pe părinții fetiței
„Un autoturism înmatriculat în Vâlcea, care se deplasa pe sensul de mers Sibiu – Râmnicu Vâlcea, pe fondul neadaptarii vitezei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în Olt“, au precizat poliţiştii. Potrivit acestora, în maşină se aflau trei persoane, o femeie, un bărbat şi o fetiţă de 13 ani. Fetiţa a fost scoasă din maşină şi se aşteaptă un elicopter SMURD pentru preluarea ei. ”Părinţii, despre care nu avem date, se pare ca nu ar fi ieşit. Se intervine pentru scoaterea maşinii”, au precizat reprezentanţii Poliției Vâlcea, citați de adevarul.ro. Potrivit acestora, la faţa locului se deplasează scafandrii pentru găsirea maşinii şi a celorlalte două persoane.