Patru persoane au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mașina în care erau a intrat în peretele unui magazin din Petroşani, județul Hunedoara. Șoferul nu a fost testat cu aparatul etilotest și a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge.
Potrivit Poliției Hunedoara, accidentul s-a produs după miezul noții, în Petroșani.
Șoferul unei mașini nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în peretele unui magazin.
În mașină erau trei bărbați și o femeie, toți fiind răniți, dar conștienți.
Șoferul este un bărbat în vârstă de 46 ani, din Petroșani. Acesta nu a fost testat cu aparatul etilotest și a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au făcut un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și refuzul prelevării de probe.