O mașină a lui Diego Maradona a fost vândută la licitație cu aproape 500.000 de euro

Publicat: 11/03/2021 | 14:25

Un autoturism marca Porsche 911 Carrera 2 decapotabil, achiziţionat de legendarul fotbalist argentinian Diego Maradona în 1993, în perioada când juca la FC Sevilla, a fost adjudecat miercuri cu 483.000 de euro în cadrul unei licitaţii organizate de casa Bonhams, informează presa franceză, potrivit Agerpres.

Vehiculul respectiv, care poate atinge o viteză de 260 km/h, avea o valoare estimată la circa 150.000-200.000 de euro înaintea licitaţiei online „Marile mărci ale lumii la Paris”.

Doar 1.200 de exemplare ale acestui model au fost fabricate în decurs de doi ani. Maradona a fost interpelat de poliţia spaniolă în timp ce circula în centrul oraşului Sevilla cu 180 km/h la volanul acestui bolid, după cum a dezvăluit un responsabil al casei de licitaţii, citat de Reuters.

Maşina a avut apoi timp de aproape 20 de ani un alt proprietar, de pe insula Mallorca (Spania), înainte de a trece prin mâinile mai multor colecţionari francezi, ajungând la licitaţie cu circa 120.000 km la bord.

Diego Maradona a murit în luna noiembrie, la vârsta de 60 de ani, în urma unui atac de cord.

VEZI ȘI: Ce a făcut Diego Maradona înainte să moară. Presa argentiniană a dezvăluit totul

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult