Un incendiu puternic a ars în întregime casa în care locuiau măicuţele de la complexul monahal din localitatea Ieud, Maramureş. Alarma de incendiu s-a dat cu puţin înainte de miezul nopţii.
Flăcările, înalte de câţiva metri, au ars în totalitate casa măicuţelor. Acestea au fost evacuate de urgenţă şi sunt nevoite acum să îşi caute un alt loc unde să se adăpostească, informează RTV.
Pentru că lăcaşul de cult era situat pe un deal, pompierii au fost nevoiţi să alimenteze de la hidranţii situaţi la doi kilometri distanţă. Din primele informaţii, focul a izbucnit din cauza unui horn necurăţat.
Din păcate, clădirea nu era asigurată. Complexul monahal din Ieud cuprinde biserica din lemn şi casa monahală care a ars. Biserica de lemn, construită în secolul al XVII-lea este monument UNESCO.