O mamă s-a aruncat de pe un pod cu băiețelul ei de 10 ani în brațe. Motivul pentru care femeia a recurs la acest gest extrem a fost faptul că era evacuată din casă.
Totul s-a întâmplat pe un pod din oraşul Ibague, capitala departamentului Tolima din Columbia. Jessy Paola Moreno Cruz a discutat cu oficiali columbieni, inclusiv din Ministerul Sănătăţii, care au încercat să o convingă să nu se arunce în gol de pe podul care avea o înălţime de peste 100 de metri. Chiar și băiețelul ei o implora să nu recurgă la acest gest extrem.
Însă după aproximativ o oră, femeia nu s-a râzgândit asupra deciziei sale și s-a aruncat în gol, cu băiețelul ei în brațe. Cei doi au murit pe loc. Femeia ar fi fost evacuată din casă și nu a putut să facă față situației. De altfel, după gestul extrem, polițiștii care erau la fața locului au izbucnit în lacrimi.