O mai ţii minte pe Cleopatra Stratan? Cum arată la 14 ani interpreta lui ”Ghiţă”!
Cleopatra Stratan are 14 ani şi de puţin timp, chiar şi buletin de identitate!
“Am o fetiţă de nota zece. Este bine, sănătoasă. Se ocupă şi de muzică, şi de şcoală, însă lecţiile la vârsta ei sunt pe primul loc. Au trecut anii, nici mie nu îmi vine să cred. Cleopatra e mai înaltă decât mine, pe tocuri, eu am 1,75 metri, ea cam 1,72 m. Piesa «Ghiţă» a fost un real succes, pentru că şi acum se vinde albumul şi primim bani de pe urma melodiei” a declarat tatăl Cleopatrei, artistul Pavel Stratan, pentru ”Click”.
Toată familia lui Pavel este concentrată pe fenomenul muzical, pentru că el, Cleopatra şi chiar şi mezinul familiei, Cezar,lansează cât de curând producţii artistice. ”Până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, voi lansa album nou, se va lansa şi Cezar şi va lansa şi Cleopatra noutăţile ei” a mai povestit artistul. De la 3-4 ani, de când a primit cadou o chitară, Cezar a început ”antrenamentul” pe versurile şi melodiile tatălui său.