Monica Roșu, în vârstă de 37 de ani, a fost una dintre cele mai apreciate gimnaste de la noi din țară. A câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, în proba pe echipe și în cea de la sărituri, aducând mândrie în sufletele românilor. La scurt timp după această performanță, sportiva s-a retras din activitate. Află, în articol, cum s-a transformat după 20 de ani de când a renunțat la gimnastică.
Monica Roșu a intrat în lumea gimnasticii de la patru ani, activând la CSS Bacău. De acolo a fost selecționată de echipa națională de junioare, iar în 2000 a debutat în competițiile internaționale, la un turneu de gimnastică organizat la Charleroi (Belgia). De asemenea, a participat la Campionatele Europene și la cele Mondiale, unde a câștigat mai multe medalii de bronz. În 2004, a atins apogeul, la Jocurile Olimpice de la Atena, cucerind medalia de aur la sărituri. Un an mai târziu, în 2005, s-a retras din activitate.
După ce s-a retras din activitate, Monica Roșu s-a concentrat pe viața personală. În februarie 2021, gimnasta a devenit mamă pentru prima dată. Ea a născut o fetiță, pe nume Alia, despre care a spus că este „cea mai prețioasă medalie”.
În urmă cu aproape un an, sportiva a mărturisit, în cadrul unui interviu, că nu îi vine să creadă cât de repede a trecut timpul. Atunci când își privește fetița, își dă seama că viața ei s-a schimbat semnificativ.
„Parcă nu-mi vine să-mi imaginez că deja sunt 20 de ani de la cea mai frumoasă, cea mai dragă competiție a mea și a echipei noastre, dar timpul zboară. Cumva revin cu picioarele pe pământ, uitându-mă la fetiță și atunci îmi dau seama că da, nu mai am nici 20 de ani, nici măcar 30 și că ăsta este cursul firesc al vieții”, a declarat Monica Roșu, în urmă cu aproximativ un an, pentru Gsp.ro.
Fosta mare campioană nu s-a simțit atrasă de antrenorat și a luat în calcul posibilitatea de a reveni în televiziune. Totuși, gimnastica rămâne marea ei pasiune și crede că s-a născut pentru acest sport.
„Cred că m-am născut pentru acest sport. Dumnezeu m-a înzestrat cu calitățile necesare pentru a fi bună pentru gimnastică și s-a întâmplat ca în ziua în care antrenorul de la clubul din Bacău făcea selecție să fiu la grădiniță. Și să îi arăt ce știam eu, elemente învățate de la mama de acasă.
Mama este născută în același an cu Nadia Comăneci. Noi suntem din Bacău, Nadia din Onești, a urmărit-o foarte mult și, ca toți românii, a îndrăgit-o pe fata de 14 ani care a cucerit cele mai multe note de 10. A zis că dacă va avea o fetiță și va fi bună, cu siguranță o va îndrepta către sport și iată că am apărut și eu și am ajuns la gimnastică”, a mai spus sportiva.