O jurnalistă a fost obligată să-i plătească despăgubiri Giorgiei Meloni pentru că s-a legat de aspectul fizic al premierului italian
Un tribunal din Milano a dat câștig de cauză prim-ministrului Italiei, Giorgia Meloni, după ce a fost ținta denigrărilor unei jurnaliste din peninsulă. Acuzata trebuie să-i plătească premierului italian despăgubiri de 5.000 de euro.
Jurnalista Giulia Cortese a ironizat înălțimea Giorgiei Meloni într-o postare pe Twitter din octombrie 2021. Meloni a sesizat bătaia de joc și a acționat-o în instanță pe Cortese.
Imediat după acest moment, jurnalista a publicat un colaj foto în care premierul italian ține la loc de cinste poza dictatorului fascist, Benito Mussolini, aluzie tot la înălțime având în vedere că acesta era scund și la faptul că Meloni conduce un partid de extrema-dreaptă, Frații Italiei.
Atacurile la adresa politicianei au continuat virulent pe Facebook.
„Nu mă sperii, Giorgia Meloni. Ai doar un metru douăzeci. De la înălțimea aia, nici măcar nu te pot vedea”, o ironizează Cortese.
În urma analizării speței, tribunalul din Milano a decis să-i dea câștig de cauză lui Meloni, astfel că jurnalista este obligată să-i plătească despăgubiri de 5000 de euro pentru prejudiciu de imagine și defăimare. Cortese poate face apel împotriva sentinței, însă sunt slabe șansele să întoarcă decizia judecătorilor.
Meloni a promis că va dona organizațiilor caritabile toți banii obținuți din judecată, relatează Reuters.
Reporteri fără frontiere au retrogradat Italia cu cinci poziții din indexul mondial al libertății presei, pentru numărul mare de procese intentate jurnaliștilor în 2024.
Potrivit informațiilor apărute în media italiană, înălțimea Giorgiei Meloni variază între 1,58 m și 1,63 m.