O greșeală medicală a dus la îmbolnăvirea de coronavirus a 19 fotbaliști bulgari! Sportivii fac parte din două echipe diferite.
Un laborator de analize din Bulgaria a dat un rezultat greșit unui jucător de fotbal și de-acolo lucrurile s-au complicat.
Fotbalistul Martin Kavdanski a primit rezultat negativ la testul pentru Covid-19 pe care l-a făcut și, astfel a jucat într-un meci și a îmbolnăvit 19 oameni. Cel puţin 3 dintre coechipierii săi de la Țarsko Selo au fost infectați și 16 jucători de la echipa adversă, Cerno More Varna, scrie News.ro.
Fundașul era infectat cu Covid-19 și laboratorul și-a dat seama de eroare doar după meci. Clubul Ţarsko Selo a anunţat că alţi trei jucători au fost testaţi pozitiv, iar presa locală a precizat că şi patronul echipei, Stoyne Manolov, s-a infectat cu Covid-19.
Cerno More Varna, care s-a impus în acest meci cu 4-1, a precizat că 16 cazuri au fost detectate în cadrul clubului, persoanele fiind plasate în carantină.
„Am anunţat comisia medicală şi serviciul sportiv şi tehnic al federaţiei şi aşteptăm instrucţiunile”, a precizat clubul, care a subliniat că este pregătit să joace următorul meci cu juniorii.
Până astăzi, 6 iulie, pe teritoriul Bulgariei, au fost confirmate 5.740 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 246 au murit și 28 se află în stare critică, la Terapie Intensivă.
Cetăţenii români care vor să meargă la mare în Bulgaria trebuie să ştie că nu există restricţii privind intrarea pe teritoriul bulgar nici pentru ei şi nici pentru cei din statele membre UE. De asemenea, nu sunt obligaţi să stea 14 zile în carantină atunci când intră în ţara vecină.
Foto: pixabay.com