Tragedie fără margini într-o familie din judeţul Vaslui. Anchetă în cazul morţii unei fete în vârstă de 21 ani, gravidă în cinci luni. Sora mai mică a acesteia a observat că tânăra, care se odihnea după ce luase masa, respira cu dificultate şi se învineţeşte la faţă.
Două echipaje medicale au ajuns imediat însă după o oră de încercări disperate de a o readuce în simţiri, inima fetei s-a oprit. Vasilica Atanasoaiei se mutase de ceva timp la Huşi, unde îşi găsise de lucru. De câteva zile se afla în satul natal din comună Cozmeşti, judeţul Vaslui, pentru a-şi ajuta mama şi surorile mai mici la treburi în gospodărie. Poliţiştii au dechis o anchetă în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedie, cadavrul fiind transportat la morga spitalului din Vaslui în vederea efectuării necropsiei. Rudele au spus cadrelor medicale şi poliţiştilor că la masa de prânz gravida mâncase cu poftă mămăligă cu brânză. Având în vedere resturile alimentare descoperite în căile respiratorii aeriene, medicii bănuiesc că gravida a adormit după masa de prânz, iar în timpul somnului ar fi regurgitat şi s-a înecat
„Era acasa de vreo săptămână. A venit sa ma ajute la treburi. Ieri (sâmbătă n.r.), am desfăcut toată ziua porumb, a venit şi sora mea de la Barzesti. Am muncit, am stat de vorbă. O zi obişnuită, părea! La final, am intrat in casa si am pus masa. Cum e la tara, am mâncat ce am avut. Apoi, ea s-a aşezat pe pat, eu am iesit sa imi conduc sora si sa mai continui treburile. Dupa vreo ora, m-a strigat fata mai mica sa vin repede ca ii este rau Vasilicăi. Am fugit imediat la ea. Am gasit-o in pat, inconştientă, dar avea puls. Fata mai mica a udat-o cu apa, eu am incercat sa o aduc in simtiri. Se invinetise la fata si se inmuia din ce in ce. Am fugit la un vecin care ara lângă casa noastră si care e pompier. I-am cerut ajutorul. A venit si sotia lui. Pana la sosirea ambulantelor, a încercat să o ţină în viaţă pe fata. Medicul a intrebat de mâncare, daca nu cumva se inecase… Nu stiu! A mancat ca de obicei, poate cu mai multa pofta, prea repede… Nu stiu ce sa spun! Eu cred ca de la inima i s-a tras moartea! Ce palma mi-a dat Dumnezeu! Am rămas si fara fata, si fara nepot”, a povestit Elena, mama tinerei, pentru estnews.ro.