O garsoniera in Egipt, de trei ori mai ieftina ca in Bucuresti

De: Cancan
Publicat: 21/02/2008 | 00:00

SUPEROFERTA. Cu 45.000 de euro puteti cumpara trei garsoniere in statiunile egiptene Pe alese. La Targul timon sunt oferte de locuinte pentru toate buzunarele Arpad Dobre Daca nu aveti suficienti bani pentru o locuinta in Romania, puteti cumpara una cu 15.000 de euro in statiunea Hurghada din Egipt. Aceasta este doar una dintre zecile de mii de oferte cu care vor incerca sa va atraga cele 100 de firme prezente la Targul National Imobiliar – timon, deschis ieri la World Trade Center Bucuresti. Pana duminica, 24 februarie, la timon puteti afla detalii despre cele 25.000 de apartamente, 1.500 de vile, 1.500 de locuinte de vacanta, dar si de cele peste 500 de locuinte in strainatate.

Comparatii

Potrivit site-ului expozitiei – www.timon.ro, cea mai ieftina locuinta promovata la targ este o garsoniera-studio intr-o statiune de lux, Hurghada, din Egipt, la pretul de 15.000 de euro. Spre comparatie, cea mai ieftina locuinta (noua din Bucuresti este situata in zona Titan, in ansamblul Evocasa, dezvoltat de firma Adama Holding si costa 47.169 de euro. Apartamentele tip penthouse pot costa peste un milion de euro, iar casele tip vila, intre 160.000 si 650.000 de euro. Daca aceste preturi vi se par exagerate puteti accesa ofertele de case din Busteni ale firmelor Ecomed (Buzau si Bucuresti) sau Operativ Construct (Neamt), care construiesc locuinte de 100-120 de metri patrati la preturi de 25.000-42.000 de euro (fara TVA).

Majorari Trimestriale

Preturile locuintelor vor creste cu cate cinci procente o data la trei-patru luni. Consultantii imobiliari prezenti, ieri, la deschiderea Targului Imobiliar National – timon – au fost de parere ca piata imobiliara va continua sa evolueze pe cursul ascendent de la sfarsitul anului trecut si nu sunt sanse ca preturile sa scada ori sa stagneze. Potrivit organizatorilor Targului, in primele doua luni din 2008, unele locuinte s-au scumpit cu 5-20%, iar trendul se va mentine pe tot parcursul acestui an. (A.S.D.)