O furtuna cumplita s-a abatut aseara asupra Capitalei A fost prapad!
Dupa ce zeci de fulgere au brazdat cerul, iar norii pareau ca vor cobori aproape de sol, peste Capitala s-a dezlantuit o ploaie torentiala care, impreuna cu rafalele puternice de vant, a paralizat traficul auto in mai multe zone din oras. Zeci de artere s-au transformat in rauri din cauza infundarii canalizarii, iar masinile au fost nevoite sa traga pe dreapta, fie din cauza apei care risca sa ajunga la motor, fie din cauza copacilor cazuti in mijlocul drumurilor. In parcul Herastrau, vijelia a doborat un copac care a cazut peste o femeie si doi copii. Minorii nu au fost raniti grav, dar au fost transportati la spital, pentru ingrijiri. Potrivit estimarilor meteorologilor, in Bucuresti s-au inregistrat peste 30 de litri de apa pe metrul patrat.
Vijelii, grindina, fulgere si incendii
Canicula din prima parte a zilei de ieri a fost urmata de furtuni in toata tara. La Suceava si Botosani, rafalele de ploaie si grindina au ciuruit peretii si acoperisurile caselor, iar fulgerele au provocat incendii. Furtunile au maturat si judetele Brasov si Covasna, iar din cauza vijeliilor, zeci de copaci au fost culcati la pamant in mijlocul drumurilor, blocand circulatia auto.