Antonela Căpitănescu, o fostă participantă la “iUmor” 2019, și-a trădat partenerul, deși au așteptat 30 de ani ca să fie împreună. Cu sufletul rănit, Adrian Onea a făcut dezvăluiri dureroase despre cât de mult i-a greșit femeia pe care urma să o ia de soție. El s-a stabilit în urmă cu mulți ani în Germania, iar suma de bani pe care a pierdut-o ca să-i îndeplinească diferite visuri blondei se ridică la câteva mii de euro.
Potrivit mărturisirilor făcute de Adrian Onea, s-a regăsit după 30 de ani cu Antonela, care i-a fost și lui, și surorii sale prietenă în copilărie. Discuțiile purtate pe o rețea de socializare “au maturizat” relația lor, iar la finalul lui 2019, ei s-au întâlnit și au început să aibă și o relație.
“Ne știm din copilărie. Fiecare și-a văzut de viață. Am regăsit-o pe Facebook și am vorbit, ne-am povestit viața. Am continuat să vorbim, în decembrie, de sărbători, urma să ne vedem. A participat la «iUmor». Am susținut-o, la emisiune a zis public că este logodită, și eu am fost foarte mândru”, a declarat Adrian în cadrul unui show de la Antena 1.
De când au decis să meargă pe același drum în viață, el și-a răsfățat femeia iubită, însă, după un timp, Antonela a început să profite de iubirea și bunătatea lui. La un moment dat, el a cedat și a pus piciorul în prag.
“Sunt o fire bună, dar când mă enervez, mă schimb. M-am enervat și i-am zis să își facă bagajele și să plece. Am rupt orice legătură. Ea a rămas aici totuși, este angajată. Ne-am despărțit pentru că i-am zis să își plătească necesitățile și cheltuielile din casă.
I-am făcut toate poftele, dar nu am ținut socoteala. I-am reparat mașina, i-am făcut abonament la sală, ca în România, i-am făcut abonament la telefon, i-am adus mașina din România în Germania. Am iubit-o, am ținut la ea. Dar să îi fie rușine, a îmbătrânit degeaba. Are deja și pe altcineva”, a mai povestit românul stabilit în Germania.
Sursa foto: captură video Antena 1