O figură legendară a filmului a murit ! Toată ţara e în DOLIU

De: Cancan
Publicat: 11/10/2013 | 14:55

Daniel Duval, personalitate solitară şi liberă, a rămas în memoria cinefililor cu rolul proxenetului din „La dérobade” (1979), în care Miou-Miou juca rolul unei prostituate care i-a căzut în mreje.

Actorul francez a jucat în numeroase filme de artă, colaborând cu Bertrand Tavernier, la „Que la fête commence” (1974), cu Serge Gainsbourg, la „Stan the Flesher” (1990), dar şi cu tineri cineaşti ca Sandrine Veysset, în „Va fi zăpadă de Crăciun/ Y aura-t-il de la neige à Noël” (1996).

Cu Michael Haneke a colaborat la „Vreme de restrişte/ Le temps des loups” (2003) şi „Ascuns/ Caché” (2006). Daniel Duval mai apare pe genericul unor filme semnate de François Ozon, Pierre Salvadori şi, cel mai recent, de Jalil Lespert – „Des vents contraires” (2011).

Actorul francez cu un chip inconfundabil a jucat şi în numeroase filme poliţiste, cum ar fi „Les Lyonnais” (2010), „Poliţia judiciară/ 36 Quai des orfèvres” (2004) şi „Ultima şansă/ Le deuxième souffle” (2007).

A colaborat cu regizori precum José Giovanni, în „Les loups entre eux” (1985), şi Claude Barrois, în „Le Bar du téléphone” (1980).

Pe lângă numeroase roluri în filme de televiziune, Daniel Duval a regizat câteva lungmetraje, printre care „Un an din viaţa mea/ Le temps des porte-plumes” (2006), cu Jean-Paul Rouve şi Anne Brochet, film inspirat din biografia sa de copil rebel şi dezrădăcinat.

Actorul francez a fost luat de lângă părinţii lui la vârsta de nouă ani şi a crescut într-un orfelinat, înainte să fie adoptat de un cuplu dintr-o regiune rurală, unde a rămas până la 15 ani, deşi a continuat să îşi viziteze părinţii adoptivi până la moartea acestora, în 1984.

Daniel Duval a fost căsătorit cu actriţa Anna Karina.

L.C