O fetiţă şi-a fracturat coloana într-un loc de joacă din Parcul Tei! Cine e vinovat de accident
UPDATE 15:02 – Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, a declarat, pentru Agerpres, că a fost demarată o verificare la toate locurile de joacă din această zonă.
„Din fericire, nu şi-a rupt coloana, e un accident regretabil care s-a întâmplat ieri, în Parcul Tei, la unul dintre locurile de joacă. S-a desprins o chingă sau s-a rupt o frânghie, nu ştim exact încă, este o anchetă ANPC în curs. Fetiţa a căzut de la aproximativ un metru, a fost dusă la spital, au fost făcute verificări. Din informaţiile pe care le avem, înţelegem că nu este nimic grav. (…)
Am demarat o verificare la toate locurile de joacă, cu toate că acestea se verifică săptămânal de către angajaţii ADP. Acolo e şi un regulament afişat despre vârsta copiilor care pot utiliza aceste locuri de joacă şi producătorul şi toate informaţiile necesare. (…) Când a venit Salvarea, ei au spus să nu se mişte, că e posibil să se fi rupt coloana, că e o măsură preventivă bună, dar înţeleg că nu e afectată coloana. (…) Dacă cineva trebuia să verifice şi nu a verificat, atunci va fi sancţionat. Dacă nu a verificat bine, iar poate fi o sancţiune, să vedem”, a spus joi viceprimarul.
Potrivit unor precizări ale Primăriei sectorului 2, a fost demarată o anchetă internă pentru stabilirea cauzelor producerii acestui incident.
„Complexul de joacă din Parcul Tei la care s-a petrecut incidentul a fost produs în anul 2007 în Germania, de către o firmă specializată, importat şi instalat de către o societate comercială din Oradea; săptămânal, angajaţii autorizaţi ai Administraţiei Domeniului Public Sector 2 efectuează reviziile tuturor ansamblurilor de joacă din parc pentru a stabili dacă acestea prezintă siguranţă în exploatare; în cazul în care se constată probleme în funcţionarea ansamblurilor de joacă care pun în pericol siguranţa copiilor se interzice, de urgenţă, utilizarea acestora până la remedierea defecţiunilor. (…) Ansamblul de joacă la care s-a petrecut incidentul are trecute, la vedere, toate informaţiile privind categoriile de vârstă (4-12 ani) pentru care a fost construit, datele de identificare a firmei producătoare şi a reprezentantului legal din România”, arată sursa citată.
„O echipă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor s-a deplasat la faţa locului. Am luat legătura cu şeful Administraţiei Domeniului Public sector 2, care administrează locurile de joacă. Mâine se vor prezenta la comisariatul Bucureşti cu documentele solicitate”, a precizat Paul Anghel, director în cadrul ANPC.
Părinţii nu au depus încă o plângere. Protecţia Consumatorului face verificări de câteva zile la locurile de joacă amplasate în parcuri. Viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a dat asigurări că, pe lângă verificările făcute de ANPC, la primărie are loc o anchetă internă.
Angie Voicu