O fetiță de cinci ani, ucisă cu sânge rece de mama sa. Femeia susține că și-a omorât copila din gelozie

Publicat: 15/06/2022 | 13:31
Elena, fetița de 5 ani. Sursă foto: ANSA

O mamă de 23 de ani din Italia și-a omorât propriul copil, o fetiță de numai cinci ani pe nume Elena. După ce a comis crima oribilă,  Martina Patti i-a îndesat cadavrul în pungi negre și l-a îngropat în grădina casei. 

Cu o seară înainte de tragicul eveniment, fetița dormise cu bunicii paterni și cu actuala iubită a tatălui său. După aceea, mătușa sa a condus-o la grădiniță, iar mama a luat-o la ora 13:30 și a dus-o acasă, la Mascalucia. În acest timp, a creat o înscenare prin care să pară că Elena fusese răpită. Pentru a crea o altă diversiune, Martina Patti a ieșit din nou cu mașina. Înainte de plecare, crima avusese deja loc. 

Potrivit anchetatorilor, mama din Italia și-ar fi ucis copilul cu un cuțit de bucătărie. Medicul legist a scos la iveală răni de înjunghiere în regiunea cervicală și interscapulară. Ancheta este încă în desfășurare, pentru a se stabili exact circumstanțele în care a fost ucisă Elena. (CITEȘTE ȘI: Invazie de șerpi într-un spital din Olt. Pompierii au intervenit pentru înlăturarea reptilei)

Italianca și-a ucis propria fetiță din gelozie! Ce dramă de familie au descoperit anchetatorii

Martina Patti și tatăl copilului său, Alessandro Del Pozzo, în vârstă de 24 de ani, erau despărțiți. Bărbatul și-a refăcut viața, iar Elena se înțelegea de minune cu noua sa iubită. După ce și-a petrecut seara în compania noii femei din viața tatălui, la bunici, i-ar fi povestit mamei încântarea sa. Acesta ar fi motivul pentru care și-a omorât propriul copil, de doar cinci ani, și i-ar fi pus trupul neînsuflețit în saci negri. Pentru a se descotorosi de trup, l-a îngropat în pământ. 

Trupul neînsuflețit al Elenei. Sursă foto: ANSA

„Nu vă puteți imagina ce s-a întâmplat – spune bunicul, Giovanni Dal Pozzo – totul pare atât de ciudat, de absurd. Mama Elenei era o fată foarte închisă, dar nu-mi pot explica motivul pentru ceea ce s-a întâmplat. Dar acum ea a făcut-o. Trebuie să plătească”, a spus mătușa paternă, Martina Vanessa Del Pozzo, pentru publicația italiană ANSA. (CITEȘTE ȘI: Atenție mare! Ce mod de „operare” a avut un bărbat din Capitală, pentru a sustrage bani de la bătrâni)

 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult