Este doliu în familia unei fetițe de 9 ani. Copila a murit într-un mod bizar după ce a încercat o provocare pe Tik Tok. Iată ce au de gând să facă părinții fetiței!
Întâmplarea stranie a avut loc Texas. Arriani Arroyo, în vârstă de 9 ani, a murit împreună cu Lalani Erika Renee Walton, în vârstă de 8 ani, după ce au dat curs unei provocări evenite virale pe Tik Tok.
”Familia susţine că TikTok știa, sau ar fi trebuit să știe, că algoritmul îi conducea pe copii pe această cale oribilă și nu a făcut nimic în acest sens, deoarece scopul lor era să maximizeze implicarea utilizatorilor, mai presus de a avea un produs sigur”, a spus Matt Berman, reprezentantul familiei Arroyo, potrivit Mirror.
Familiile celor două fete care au murit în urma unei provocări numită „blackout”, care a fost virală pe TikTok în 2021 şi încuraja utilizatorii să se sufoce până când leșinau, au depus marți o plângere la curtea superioară din Los Angeles.
Părinții acuză Tik Tok de faptul că nu există un filtru special pentru utilizatorii mai tineri, ca în cazul fetițelor de 8 și 9 ani, astfel încât aceștia să aibă acces doar la conținut specific vârstei lor:
„TikTok trebuie să fie tras la răspundere pentru transmiterea de conținut periculos acestor două fete tinere. TikTok a investit miliarde de dolari pentru a proiecta în mod intenționat produse care promovează conținut periculos despre care de altfel compania știe că este periculos și poate provoca decesul utilizatorilor săi.
Citește și: EL E FLAVIUS, ELEVUL CARE A MURIT SUB PRIVIREA NEPUTINCIOASĂ A TATĂLUI SĂU, ÎN NOAPTEA BANCHETULUI
TikTok știa, fără îndoială, că provocarea mortală se răspândește prin aplicația lor și că algoritmul lor alimenta provocarea în mod special copiilor, inclusiv celor care au murit”, a adăugat Matt Berman.
Acesta nu este singurul caz în care platforma Tik Tok este acuzată de nerespectarea anumitor algoritmi de filtrare a conținutului. În 2020, o fată de 15 ani a murit după ce a participat la provocarea „Benadryl”, în care utilizatorii înghițeau o cantitate mare de antihistaminice în încercarea de a produce efecte halucinogene.
Sursa foto: Mirror.co.uk