Caz revoltător în comuna Gălățeană Schela! O fetiță de doar 6 ani a ajuns la spital cu o alcoolemie de 1 la mie, după ce ar fi băut, în mod accidental, vin dintr-o sticlă în care credea că este suc. Copila a fost lăsată nesupravegheată de părinți, iar Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Galaţi a demarat o anchetă în acest caz. Niciunul dintre părinți nu era acasă atunci când fetița s-a îmbătat.
Mama fetei, Ileana Andone (35 de ani) a declarat că atunci când a ajuns acasă a văzut cum fetița se străduia să-și mențină echilibrul. Femeia a găsit-o pe copilă „în patru labe”.
„Eu eram plecată la magazin, iar soţul tăia lemne aproape la un vecin. Când am ajuns acasă am găsit-o pe fată lângă masă; era în patru labe, nu ştiam ce are, dar apoi am văzut că lipseşte vin din sticlă şi ne-am dat seama ce s-a întâmplat. Mergea împletnicită…da. Aşa a fost ceasul… în loc de suc a fost vin”, a declarat Ileana Andone, citată de Romania TV.
Fata a fost preluată ulterior cu o ambulanţă şi transportată la Spitalul de Copii „Sfântul Ioan” din Galaţi, medicii stabilind că prezenta o alcoolemie de 1 la mie în sânge.
„La noi a ajuns în stare euforică, prezenta o alcoolemie de 1 la mie care este periculoasă pentru copii. Nu a avut nevoie de spălături pentru că a vărsat de mai multe ori”, a spus Silvia Dinescu, medic la Spitalul de Copii din Galaţi.