O fetiță de 9 ani a murit și alta este rănită grav, după ce au fost spulberate, marți, pe Drumul Național 14, în localitatea Șaroș pe Târnave, din județul Sibiu. Polițiștii au stabilit că fetele traversau neregulamentar.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Cristina Criveanu, un medic de la ISU Mureș a intervenit primul la solicitare, însă pentru fetița de 8 ani s-a declarat decesul.
„A ajuns la caz un echipaj SMURD cu medic de la ISU Sibiu și un alt echipaj SMURD cu medic de la ISU Mureș. Echipajul SMURD a transportat la spital copilul de 7 ani cu traumatism membru inferior. Un alt echipaj, de la SAJ, a efectuat manevre de resuscitare la fața locului pentru salvarea copilului de 9 ani, însă medicul de pe ambulanța ISU Mureș ajunsă la fața locului a declarat fetița decedată”, a spus Criveanu.
Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, a declarat că cele două fetițe traversau neregulamentar, când au fost lovite de un autoturism condus regulamentar spre Sighișoara, de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, sibian.
Traficul pe DN 14, între județele Sibiu și Mureș, este blocat la ora transmiterii acestei știri.