O femeie si fiul ei de doi ani au murit intoxicati cu monoxid de carbon
Trupurile celor doi au fost gasite de sotul femeii care a sunat imediat la serviciul 112.
„Incidentul a avut loc la o locuinta de pe Aleea Sinaia din Targoviste. Intoxicarea ar fi provenit de la focul cu gaze”, a spus purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Dambovita, Mihaela Savu.
Personalul medical a incercat minute in sir sa-i resusciteze pe cei doi, insa fara succes.
„In cazul femeii, s-a incercat resuscitarea acasa, timp de trei sferturi de ora, dar a fost in zadar. Nici copilul n-a putut fi resuscitat. S-a incercat resuscitarea acasa, in salvare si la Unitatea de Primiri Urgente, mai bine de o ora, insa nu a putut fi salvat. Va pot confirma ca a murit si copilul. In asemenea cazuri, resuscitarea e aproape imposibila”, a declarat directorul medical al Serviciului de Ambulanta Dambovita, Denis Visoiu.
Oamenii legii fac cercetari pentru a stabili cu exactitate ce s-a intamplat.