O femeie și-a lăsat bebelușul să moară de foame, ca să meargă la iubitul ei. După șase zile, anchetatorii au găsit cadavrul micuței
O mamă și-a abandonat fiica de doar 18 luni , timp în care a plecat cu noul său iubit. Femeia de 37 de ani a fost acuzată de crimă cu premeditare și este judecată pentru moartea Dianei, fiica sa.
Femeia din Milano a plecat în Calabria să stea cu un bărbat. Pentru acel individ, și-a abandonat copila rezultată din căsnicia anterioară, pe Diana. Fiica sa a rămas singură într-un pătuț, cât mama își refăcea viața. Abia șase zile mai târziu, când s-a întors acasă, a găsit trupul neînsuflețit al copilei.
„Ieri, în urma descoperirii cadavrului unei fete de 18 luni dintr-o casă din Mecenate, din Milano, fiind apărute elemente de presupusă răspundere față de mamă, italiancă cu antecedente din 1985, s-a aplicat, împotriva voinței sale, arestarea. Aceasta a fost emisă de Procurorul de gardă pentru infracțiunea de omor multiplu.
Inspecția efectuată cu specialiștii Cabinetului Regional al Poliției Științifice a constatat unele neconcordanțe care au permis procurorului să treacă la audieri, strângând declarații despre o situație repetată de abandon a copilului determinată de conduita mamei”, a precizat poliția din Milano. (n.r.: textul a fost tradus din Italiană de către redactor). (CITEȘTE ȘI: Mihaela Roşu din Vaslui a fost abandonată de mamă în spital. Ce s-a întâmplat acum, după 21 de ani)
Tragedie în Italia: vecinii au venit să-i aducă un omagiu Dianei, fetița care a murit de foame
Pentru a-și lua un greu rămas-bun de la micuța de doar 18 luni, vecinii au legat baloane albe și panglicii la poarta blocului în care a murit Diana. Alături de acestea, au fost puse multe mesaje, cum ar fi: „Bună Diana”, „Îngeraș”.
Alessia, mama care și-a abandonat copilul, va rămâne în închisoare pentru fapta sa de neiertat. (CITEȘTE ȘI: Șocant! O tânără mămică a fost ucisă de iubitul ei. După ce a abandonat cadavrul pe câmp, bărbatul s-a predat poliției)