O șoferiță de 38 de ani din Iași a făcut accident când a pierdut controlul volanului într-o curbă. Femeia a lovit o clădire lângă care se aflau muncitori de la Citadin. Patru dintre cei prezenți au murit în urma impactului cu automobilul, iar alți patru sunt răniți.
În noaptea de joi, la ora 01:00, un cetățean din Iași a anunțat că a avut loc un teribil accident. Fiind martor la cele întâmplate, bărbatul a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a le povesti tragedia care a avut loc sub ochii săi.
Pe șoseaua Păcurari din Iași, spre zona Bibliotecii Centrale Universitare, o femeie de 38 de ani a pierdut controlul volanului într-o curbă. Șoferița a intrat cu vehiculul în clădirea în fața căruia era o echipă de muncitori. Bărbații se ocupau de mentenanța străzilor și nu au avut timp să se ferească din calea mașinii. (CITEȘTE ȘI: Sentință pentru dubla crimă din Mihăilești. Bărbatul spuse în direct că o va ucide, dar nu a fost oprit)
După ce autoritățile au fost sesizate, au fost trimise de urgență două echipaje de descarcerare, echipajul TIM, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de prim ajutor şi personal calificat şi trei ambulanţe de la SAJ Iaşi.
„Ajunse la locul intervenţiei echipajele au constatat că un autoturism a intrat în coliziune cu o autospecială de mentenanţă a drumului rutier şi a surprins opt muncitori care lucrau la reabilitarea drumului public. În urma evenimentului au rezultat opt victime, dintre care patru au fost transportate la spital, iar patru au fost declarate decedate. Cauza producerii accidentului rutier va fi stabilită de echipajele poliţiei rutiere”, a declarat Georgică Onofreiasa, Purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Când oamenii legii au sosit, au constat că șoferița avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost dusă la spital. (CITEȘTE ȘI: Schimbare radicală pentru elevi. Se revine la examenul de admitere la liceu?)