Sinucidere învăluită în mister în Râmnicu Vâlcea! O femeie de 37 de ani s-a sinucis la scurt timp după ce a făcut sex cu iubitul ei. Victima a profitat că bărbatul a plecat din casă până la magazin și și-a pus în aplicare planul șocant. Când a ajuns în fața blocului cu punga de cumpărături, partenerul femeii a împietrit de durere: aceasta zăcea într-o baltă de sânge.
Femeia s-a întâlnit cu iubitul ei într-un apartament din blocul A15, aflat în spatele pieței Ostroveni din Râmnicu Vâlcea în noaptea de marți spre miercuri, în jurul ore 01:00. Înainte să își dea întâlnire, cei doi au vorbit la telefon, potrivit jurnaliștilor de la gazetavalceana.ro. La scurt timp după ce a întreținut relații sexuale, ea s-a aruncat de la etajul patru al clădirii. Din nefericire, nu a avut nicio șansă la viață: a căzut pe o placă de beton și a murit pe loc, mai relatează presa locală.
Bărbatul cu care femeia făcuse amor a suferit un şoc atunci când s-a întors de la magazin şi a văzut-o într-o baltă de sânge. El a fost cel care a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj medical. Doctorii nu au mai putut face nimic ca să o aducă la viață: în urma impactului puternic, ea a suferit numeroase traumatisme.
Potrivit unor surse, femeia se numea Elena Ursu şi era domiciliată în Horezu. Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea, împreună cu procurorii, au deschis o anchetă pentru moarte suspectă.